O, voi, suflete rătăcite în viforul vremurilor noi, voi, care ați fost înșelați de glasul dulce al înșelării, să vă opriți o clipă și să ascultați! Nu pentru mustrare, ci pentru trezire, nu pentru osândire, ci pentru a afla calea cea dreaptă.
Vă credeți liberi, o, biată turmă risipită prin pajiștile înșelătoare ale lumii digitale! Vi s-a spus că aveți libertatea de a alege, de a vorbi, de a împărtăși, dar în taină, mintea voastră a fost încătușată, sufletul vostru s-a veștejit și ochii voștri nu mai văd lumina. Întreaga lume s-a mutat într-o cutie de sticlă și acolo, în acea lume de umbre, fariseii cei noi își țes minciunile mai viclean decât în toate veacurile ce au fost.
Iată, v-ați dus la vot. Dar ați știut oare ce ați ales? Sau ați ales ceea ce vi s-a pus în față, fără a chibzui, fără a cerceta, fără a vă întreba: „Cine sunt cei ce-mi vorbesc și ce urmăresc ei cu adevărat?” Ați ascultat glasul clipelor scurte de pe TikTok, ați dat crezare celor ce strigă mai tare, dar n-ați mai avut vreme să căutați adevărul acolo unde el se ascunde, în liniștea gândirii, în osteneala cercetării, în cumpătarea inimii.
O, suflete obidite, mintea voastră s-a obișnuit cu hrana ușoară, cu adevărurile mestecate de alții, servite frumos, ca să nu deranjeze, ca să nu vă obosească. Și astfel, v-ați făcut robi ai unei înșelăciuni mai mari decât oricare alta: iluzia că știți, că înțelegeți, că sunteți stăpâni pe gândurile voastre. Dar cum poate fi stăpân cel ce nu cercetează? Cum poate fi liber cel ce doar înghite, dar nu întreabă?
Man, libertățile, de care toți se umplu de mândrie și se laudă că le au, sunt niște drepturi. Dar drepturile astea nu vin niciodată singure. Ele vin la pachet cu niște obligații. Și nu obligații impuse de alții, ci datorii pe care le avem față de noi înșine. Datoria de a rămâne informați, datoria de a căuta adevărul, datoria de a nu fi orbi în fața înșelăciunii. Nu e doar despre noi, ci despre copiii noștri, despre cei care vor veni după noi, și, mai mult decât atât, despre toți cei care înaintea noastră au răbdat vremuri și mai austere, dar nu s-au lepădat de adevăr.
Ce facem noi azi, dacă nu ne luptăm pentru adevăr? Ce lăsăm în urmă? Oameni care nu mai gândesc, care înghit tot ce li se servește fără să clipească, care votează cum li se spune, care cred doar ce le spun străinii, care nu mai știu să-și apere cultura, să-și pună întrebări, să cerceteze?
Vă spun, nu există libertate fără cunoaștere, nici înțelepciune fără osteneală. De aceea, nu mai luați totul de-a gata! Învățați să tăiați cu sabia minții ceea ce este minciună, să căutați ceea ce este adevăr, nu doar ceea ce este ușor de primit. Adevărul nu vi se va da în reclame colorate, nici în titluri stridente, nici în postări de doi bani. El se află în adâncul lucrurilor, unde doar cel ce caută cu răbdare poate ajunge.
Iar dacă acum vă simțiți prinși în mrejele acestei lumi unde toți vorbesc, dar puțini ascultă, unde toți împărtășesc, dar nimeni nu mai cercetează, opriți-vă. Opriți-vă și începeți din nou să gândiți, să citiți, să întrebați, să descoperiți. Căci numai așa, lumina adevărului va mai putea străluci în sufletele voastre.
Ghelasie Neofitios explorează teme spirituale și culturale prin intermediul povestirilor și reflecțiilor sale. Într-unul dintre articolele sale, el relatează povestea unui tânăr căutător al adevărului, care se confruntă cu obstacole și amăgiri în drumul său către cunoaștere, evidențiind importanța discernământului și a perseverenței în fața dezinformării.
Leave a Reply